News

Constantin Budescu, liber de contract în prezent după despărțirea de Gloria Buzău, continuă să uimească la 36 de ani.
Vârful de 30 de ani este dorit de turcii de la Fatih Karagumruk, care au promovat vara aceasta în primul eșalon, potrivit ...
Complet iritat de faptul că șefii clubului de care aparține pun tot mai multe bețe în roate ”Nerazzurrilor”, Ademola Lookman ...
Denis Haruț (26 de ani) s-a aflat pe lista lui Dinamo în această vară. După retrogradarea lui Sepsi, s-a vorbit despre o ...
Daniel Paraschiv (26 de ani) a fost prezentat oficial la Cultural Leonesa, formație din liga a doua spaniolă. Fotbalistul va ...
Miercuri, 30 iulie, Andrei Cordea a semnat cu CFR. După doi ani petrecuți la Al-Tai, în Arabia Saudită, Andrei Cordea a ...
Cu transferul lui Florin Ștefan, Universitatea Craiova își consolidează statutul de cea mai activă echipă din SuperLigă în ...
Despărțirea a fost numită de presa internațională ”divorțul de 150 de milioane de euro”, aluzie la suma care ar urma să-i ...
Sâmbătă, 2 august, Cornel Dinu a împlinit vârsta de 77 de ani. ”Procurorul” este considerat drept unul dintre cei mai mai ...
Cristi Borcea a transmis că va da iar bani la Dinamo când va fi gata noul stadion. Fostul președinte al clubului din ”Ștefan ...
Jucătorul ar putea face pasul în Premier League, unde Liverpool îl vrea ca înlocuitor pentru Luis Diaz, vândut la Bayern. Se ...
Radu Drăgușin (23 de ani) nu a mai jucat pentru Tottenham din luna ianuarie. Stoperul român a suferit o ruptură de ligamente ...